Bunicul lui Vladimir Voronin, Isidor Sârbu, a fost un luptător anticomunist care s-a refugiat în România din calea bolşevicilor. Istoricul acestui om reflectă într-un fel destinul ţării lui. Isidor Sârbu, tatăl mamei lui Vladimir Voronin era român. A murit în 1980. Anul acesta ar fi putut sărbători majoratul democraţiei, numai că la 18 ani de la proclamarea independenţei, Republica Moldova este încă o ţară comunistă condusă de un om cu viziuni moscovite
Vladimir Voronin - his grandfather( Isidor Sarbu) was anticomunist militant from Romania
Au fost tipărite peste 100 000 de buletine false * În Cahul au fost depistate 2036 de voturi fraudate, ceea ce reprezintă 10,6% din numărul total al alegătorilor * În Chişinău 5166 de persoane au fost înregistrate la mai multe secţii de votare, iar alte 3280 de persoane diferite au fost înscrise cu acelaşi nr. al buletinului de identitate. Acestea sunt principalele fraude preliminare prezentate public de către PL, PLDM şi AMN în cadrul unei conferinţe de presă. Opoziţia a precizat că e vorba de probe preliminare, urmând să fie prezentat un raport final, unde se vor regăsi toate fraudele, care vor fi înregistrate. În acest sens, cele trei partide solicită să le fie permis accesul şi la toate listele alegătorilor din mun. Chişinău.
Cu vânătăile de pe corpurile victimelor şi cu morţii ce facem?
Toţi tinerii arestaţi şi maltrataţi de către poliţie în ultimele zile vor fi eliberaţi! Acesta a fost ordinul preşedintelui în exerciţiu Vladimir Voronin, expus în cadrul unei adresări către cetăţeni la postul public de televiziune Moldova 1 la o oră de maximă audienţă (21:35, imediat după principalul buletin de ştiri al zilei). Voronin a acuzat PL, PLDM şi AMN de acţiunile violente din 7 aprilie, iar pe România - că ar „susţine făţiş” opoziţia liberală şi că ar fi „participat la acţiuni stradale în altă ţară”.
“Vreau să ştiţi că am avut foarte multă răbdare cu privire la ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova, iar a răspunde peste gard preşedintelui Voronin ar însemna să intrăm în jocul preşedintelui Republicii Moldova. Ştiu că Voronin are tendinţa de a ridica o cortină de fier faţă de România, dar nu cred că trebuie să răspundem la fel”, a afirmat preşedintele român Traian Băsescu, citat de Realitatea TV
Traian Băsescu, preşedintele României: „Avem
o datorie morală şi de onoare faţă de tinerii din Republica Moldova.
România va sprijini întărirea legăturilor economice şi culturale cu
Republica Moldova. Prutul nu va deveni o nouă cortină de fier.”
Va iesi adevarul la suprafata? Comunistii incearca sa ascunda adevarul si sa manipuleze populatia Moldovei.
Practic este o lupta impotriva Internetului. Vor reusi oare?
Autorităţile comuniste au tipărit la Editura “Universul” peste un milion de ziare “Comunistul”, care au fost transportate în regiune pentru a fi distribuite gratuit în toate localităţile Moldovei, scrie ong.md. Solicitaţi de UNIMEDIA să confirme sau să infirme informaţia respectivă, reprezentanţii editurii “Universul” au refuzat să ofere informaţii suplimentare.
Potrivit ong.md, care fac trimitere la paznici şi lucratori de la Editura “Universul”, trei maşini, care aparţineau Guvernului Republicii Moldova, au transportat întreaga noapte, în diferite localitati din provincie cele circa 1 milion de ziare.
Solicitaţi de UNIMEDIA să confirme sau să infirme informaţia respectivă, reprezentanţii editurii “Universul” au refuzat să ofere informaţii suplimentare, argumentând că “noi cunoaştem că voi aţi participat la organizarea protestelor de la Parlament şi Preşedinţie şi, respectiv, nu discutăm cu voi”.
Amintim că în acest număr al ziarului “Comunistul” se conţin o serie de reportaje, în care partidele de opoziţie sunt acuzate de organizarea acţiunilor de vandalizare a Parlamentului şi Preşedinţiei. Tot în acelaşi număr, site-ul UNIMEDIA era acuzat ca ar fi unul “fascist”.
Nouă persoane din Serbia şi agenţi ai serviciilor de securitate din România au condus violenţele din Chişinău de la 7 aprilie, a declarat preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, într-un interviu acordat publicaţiei spaniole El Pais, publicat în ediţia electronică de luni. Potrivit preşedintelui moldovean, cei care au organizat protestele violente de la Chişinău nu erau interesaţi de rezultatele alegerilor legislative din 5 aprilie şi de eventuala falsificare a rezultatelor, ci doreau să profite de moment pentru a organiza o “revoluţie colorată”.”Acelaşi scenariu ca la Belgrad, Tbilisi, Bişkek şi la Kiev. Aici, la intrare, am fotografiat un iugoslav cu documente ale unei instituţii nord-americane. La 7 aprilie, erau nouă persoane din Serbia care dirijau evenimentele şi agenţi ai serviciilor de securitate din România”, a precizat el. “Avem totul filmat şi putem identifica feţele tuturor fiarelor care au atacat poliţia. Le vom aresta şi le vom judeca. A fost jaf (…). Poliţia a găsit mobilier din Parlament în 18 locuinţe”, a adăugat Voronin. Preşedintele Republicii Moldova a mai acuzat profesorii din instituţii de studii medii şi superioare că au avut un rol foarte destructiv, mai ales la Chişinău, deoarece ei au format “continuatori ai lui (Ion) Antonescu”.
(UPDATE: 13:55)Acţiunea paşnică de protest a luat sfârşit. Cei 10 000 de protestatari părăsesc PMAN. UNIMEDIA îşi încheie comentariul live. În scurt timp, vom reveni cu mai multe detalii, inclusiv imagini video. (UPDATE: 13:50) Corina Fusu, vicepreşedinte PL, citeşte Rezoluţia finală a acţiunii de protest, în care se condamnă acţiunile poliţiei din ultimele zile şi faptul că guvernarea comunistă manipulează opinia publică prin materialele denigrătoare la adresa opoziţiei. PL, PLDM şi AMN cer eliberarea tuturor persoanelor arestate, stoparea persecuţiilor, a urmăririi şi expulzării jurnaliştilor, asigurarea accesului opoziţiei la mass-media publică, iar vladimir voronin să-şi ceară scuze în mod public d ela părinţi şi profesori, cărora le-a i-a insultat. Protestatarii au votat unanim Rezoluţia. (UPDATE: 13:43) A avut loc un mic incident. O doamnă cu o icoană s-a urcat pe scenă şi a început să strige. Organizatorii au liniştit-o şi au coborât-o de pe scenă. Read the rest of this entry »
DON’T feel bad if you can’t find Moldova on a map. Our president can’t find it, either. Our befuddled secretary of state, Hillary Clinton, could find Moldova, if she wanted to. But she doesn’t want to. Because that would mean facing up to Russian mischief. And everybody knows the Russians are going to be our bestest-bestest friends, like forever, dude. They really mean it this time. Anyway, why should we care about an impoverished state the size of a cattle ranch where a population of barely 4 million survives on a per- capita income of $2,500? Why should the Obama administration care about people struggling to regain their snatched-away freedom and to unseat a Communist government that came to power in murky elections — then blatantly rigged recent voting to keep control? Why care about hundreds of pro-freedom demonstrators beaten in the streets and jailed in cells once run by the KGB? Read the rest of this entry »
—————————————- 10 aprilieCum vede VESTI.ru evenimentele din Chisinau 7 aprilie “Вести.net”: революция под знаком Интернета
Despre Natalia Morar
————————————————-
Din pacate userul dorina20md de pe youtube, care ieri avea peste 100 videouri despre evenimentele din PMAN, Chisinau, Moldova astazi nu mai are niciunul!!!
(UPDATE 13:17, April 10, local time) The main leaders of non-guvernamental organisations from Moldova made statement 30 minutes ago at a press-conference, in which the declare that the protest on 7th April was pacifist and only an active group of instigators incited the crowd to vandalism. In this case, the transfer of the responsability of the violence to opposite parties is not rightful. NGO leaders ask President Voronin to stop violence to participants at the protest and opposition.
The low declarations Voronin made was a catalysis for people to participate at protest, also is it mentionated the declaration of NGO’s leaders. Read the rest of this entry »